Muzica şi instrumentele muzicale în China Antică

PIPA CHINAÎn unanimitate este recunoscut faptul că, primele practici, de natură artistică, sunt legate de procesul muncii, în colectiv , când apar comenzile ritmate, strigătele sau chemările, îngânările sau îmbărbătările etc., mai apoi ca forme evoluate de magie, rituale, incantaţii, când elementul melodico-ritmat este alăturat dansului şi cuvântului, formând astfel o artă sincretică ce s-a desfăşurat pe o lungă perioadă de timp.
Semnificaţia actului muzical, al dansului şi instrumentelor în China Antică
Pe teritoriul Chinei Antice muzica a constituit, în permanenţă, cea mai importantă, cotidiană şi iubită artă, de la împărat până la cea mai umilă făptură omenească din vastul imperiu. Ca dovadă a existenţei unui interes total faţă de muzică şi în general faţă de artă, stă mărturie “Cartea Cântecelor” considerată ca cel mai vechi document de creaţie populară chineză cuprinzând 305 povestiri în versuri, unele având, chiar semne indicatoare de ritm, de pauze sau unduiri expresive.
Sistemul sonor, tipurile şi genurile muzicale în China Antică
Conform aprecierilor specialiştilor muzicologi, sistemul sonor specific muzicii chinezești este pentatonic anhemitonic, sistem modal bazat pe o scară de cinci sunete, fără semitonuri, predominante fiind registrele înalte sau joase, alternate cu dansul sau muzică de slăvire a împăratului. Trebuie precizat faptul că la curtea imperială existau două tipuri de muzică: yen-yueh – muzica laică, pentru ocazii festive şi ya-yueh – muzica rituală.

Gong ChinaPe bună dreptate chinezii considerau că muzica are un rol educativ deosebit. Ca genuri muzicale chinezii preferau: imnurile, în onoarea cerului sau pentru cinstirea strămoşilor, odele, pentru împărat, iar poezia era cântată cu sau fără acompaniament.
Materiale folosite la confecţionarea instrumentelor muzicale
Existau opt tipuri de materiale din care au fost confecţionate instrumentele muzicale în perioada Chinei Antice şi anume:mătasea, (er-hu -cu coarde și arcuș; pipa şi qin-cu coarde ciupite şi zheng ), bambusul (di-zi), lemnul (chu), piatra (bucăţi folosite ca instrumente de percuţie), metalele (clopote şi gonguri), lutul (fluier globular), pieile de animale (diferite tipuri de tobe), tigvele (percuţie).
Simbolistica sărbătorilor agricole în China Antică
De-a lungul anului agricol, în China Antică, se sărbătorea trecerea de la un anotimp la altul. La aceste festivităţi corurile de băieţi se luau la întrecere cu cele de fete din diferite sate cântând distihuri.
Aceste concursuri simbolizau cele două principii poetice ale universului Yang şi Yin, armonia naturii şi armonia umană şi prin ritualurile sexuale ulterioare de asemenea ce simbolizau fuziunea celor două principii universale.
PreistoriaEr Hu China

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s