Tezaurul de la Hinova

coloana-infinitului-recunostinta-fara-sfarsit

Se ştie că orice comoară de aur găsită pe teritoriul unei ţări este şi a fost considerată o dovadă incontestabilă a trecutului acelui popor, de aceea şi în cazul nostru, al românilor, comorile cu obiecte de aur, destul de multe la număr, pot rescrie istorii.

Multe dintre tezaurele dezgropate în România stau mărturie, vorbindu-ne simbolic despre strămoşii noştri, dacii, un popor demn, curajos, vesel şi bogat, la fel ca cel care vieţuieşte acum pe aceleaşi meleaguri, dar căruia i s-au negat şi şters aparent aceste calităţi, din diferite motive politice şi economice.

Aurul dacilor de la Hinova
Unul dintre aceste tezaure cu o semnificaţie aparte este numit după localitatea unde a fost descoperit în anul 1980, respectiv comuna Hinova, din judeţul Mehedinţi. Dovadă materială a existenţei şi priceperii străbunilor noştri, dacii, tezaurul datează de la sfârşitul mileniului II î. Hr. şi se pare că a fost recuperat în totalitate, cântăreşte cinci kilograme şi este cel mai mare tezaur preistoric atât de la noi din ţară, dar şi din împrejurimi. Este format din 9.639 de piese şi conţine: o diademă de aur, 14 brățări diferite ca model și greutate, 92 pandantive, 762 mărgele, 8.765 paiete, 4 inele și multe alte obiecte, toate din aur. Una dintre brăţările bărbăteşti este confecţionată dintr-o bară masivă din aur, răsucită de 6 ori şi cântăreşte 469 g, iar cea mai mare brăţară de acest gen este lucrată dintr-o foaie lată şi masivă de aur tot răsucită, cântăreşte 580 g şi este împodobită cu 10 butoni fixaţi prin găurire. S-au găsit chiar gheme de sârmă şi bare de aur care se presupune că reprezentau materia primă pentru meşterii aurari.
Încă de la momentul descoperirii a fost evident că obiectele sunt adevărate opere de artă, arătând iscusinţa meşteşugarilor, care se pare că foloseau metode avansate de prelucrare a aurului, după cum se poate deduce din frumuseţea şi rafinamentul fiecărei piese luată în parte.

Tezaurul străvechi şi Coloana Infinitului
Acest tezaur de la Hinova a fost descoperit în urma unor investigaţii arheologice în anul 1980, în perimetrul unui castru roman. Se presupune că tezaurul a fost îngropat acolo pentru a i se asigura securitatea şi a rămas acolo până a fost descoperit şi inventariat de arheologii români. Tezaurul, în integralitatea celor 5 kilograme de aur prelucrat este expus în prezent, în Sala Tezaurelor de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Tezaurul se compune, aşa cum am amintit deja, din coliere de diferite forme şi mărimi, brăţări din aur masiv sub formă de placă lucrată prin ciocănire, precum şi o brăţară spiralieră. La prima vedere a segmentelor care compun colierul mare al tezaurului ai un sentiment ciudat, care te răscoleşte şi te îndeamnă la meditaţie şi comparaţie. Dacă primul element ce intră în comparaţie sunt segmentele din colierul tezaurului de la Hinova, al doilea termen al comparaţiei sunt segmentele care compun Coloana Infinitului realizată de compatriotul nostru, marele artist Constantin Brâncuşi. Prima concluzie la care ajunge chiar şi un neiniţiat în ale artei este izbitoarea asemănare a celor două tipuri de segmente încorporate: unul ca parte a unui colier iar celălat ca parte a unei opere de artă poziţionate succesiv şi înălţate pe verticală. Artistul nu cunoştea forma segmentelor din tezaur, acestea fiind descoperite cu mult în urmă faţă de amplasarea operei brâncuşiene în parcul de la Târgu Jiu şi atunci apare fireasca întrebare: de unde provine această uluitoare asemănare? După cum apreciază specialiştii în artă Constantin Brâncuşi a avut ca suport inspirativ stâlpul de pridvor al caselor ţărăneşti din Hobiţa natală a artistului, trecut şi acest pridvor succesiv prin multe metamorfoze până a ajunge să servească drept sursă de inspiraţie pentru artist; şi oare meşterul creator al stâlpului de pridvor de unde s-a inspirat sau cum a ajuns la acea stilizare?

Această dilemă este greu de rezolvat în devenirea ei inspiratoare, şi numai dacă admitem că tezaurul, la o dată mai recentă a mai putut fi vizionat scurt timp, suficient pentru a putea fi reproduse stilistic formele segmentelor din colier şi întrebuinţate ca motiv de inspiraţie. O altă cale de rezolvare a dilemei este aceea de a coborî în timp până la motivul primar care a inspirat atât pe aurarul care a produs colierul cât şi pe meşterul care a lucrat stâlpul de pridvor în succesiunea sa temporală. Acest motiv ar putea fi depistat în coloanele ordinelor arhitecturii antice, fie doric, ionic sau corintic. Construcţia pe care încercăm să o reprezentăm vizibil este o compoziţie intuitivă între real şi virtual prin care unind segmentele colierului de la Hinova şi ridicându-le pe verticală, se poate obţine, în miniatură Coloana Infinitului.

„Glia noastră aur poartă, noi….”
Astfel, timpul şi lipsa de interes au îngropat din nou în uitare un important reper al istoriei din sud-vestul ţării, dar şi o comunitate. Vorbim de Castrul roman şi de comuna Hinova din Mehedinţi. Oamenii din această localitate, de pe malul Dunării, au sperat că viaţa lor se va schimba, mai ales după ce, în 1980, în ruinele cetăţii s-a găsit cel mai mare tezaur preistoric, din aur, din România. Poveşti despre tezaurul cu aproape 10.000 de piese din aur descoperit lângă castrul roman circulă şi acum printre localnici, căci au crezut atunci că localitatea lor va deveni un punct de atracţie turistică şi vor avea şi ei de câştigat de pe urma vizitatorilor dar au trecut aproape 35 de ani de atunci şi nu s-a întâmplat nimic.Hinova

Dacian_Bracelet_IMG_7402

Speranţa însă nu a murit deşi accesul la castru este foarte dificil iar odată ajuns la el, priveliştea dezolantă nu face să merite efortul cu toate că „această fortificaţie este una dintre puţinele care s-au mai păstrat pe linia mehedinţeană a Dunării”, după cum preciza un domn muzeograf, trist că această comună, Hinova, este săracă şi lipsită de perspective chiar dacă apare în tratate internaţionale de istorie. Autorităţile locale spun că abia au bani să cureţe castrul de câteva ori pe an dar că şi-ar dori să fie pus în valoare într-o bună zi iar conducerea muzeului regiunii Porţile de Fier spune că nu poate interveni pentru că ruinele castrului sunt în administrarea autorităţilor locale. Nu putem încheia fără să ne întrebăm de ce oare tezaurele româneşti par că sunt blestemate?

Autor Mihaela Golban

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s