Sfânta Casă din Loreto – casa unde s-a născut Fecioara Maria

autor Oana Haganu

Casa în care s-a născut Fecioara Maria, în care Arhanghelul Gavriil a anunţat-o că îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu şi în care a crescut Iisus, după întoarcerea Sfintei Familii din Egipt, se află în Loreto, Italia. Casa a fost mutată, în sec.al XII-lea, din Nazaret, tocmai în Italia, din voia Divină, de către îngeri. Un miracol susţinut nu doar de tradiţia creştină!

Scurt istoric

De peste 700 de ani, „Santa Casa di Loreto” rămâne o enigmă. Zidurile sale din piatră rezistă vremurilor, deşi nu au fundaţie! Fundaţia „a rămas” la Nazaret, acolo unde se află acum Bazilica BuneiVestiri.
Acolo, în secolul al IV-lea, Constantin cel Mare a ridicat o biserică, „ascunzând” într-o criptă subterană casa Fecioarei Maria. Distrusă în timpul cruciadelor, biserica a fost refăcută între 1106-1108. Musulmanii au distrus-o, însă, din nou, şi au interzis rezidirea ei, dar au permis accesul în Peştera Sfântă, în schimbul unei taxe.
În 1187, Sultanul Salah ad Din a învins armata cruciaţilor în Bătălia de la Hattin, cucerind, fără luptă, şi Nazaretul. În 1229, cruciaţii au recucerit oraşul, dar în 1291, Regatul Cruciat a fost distrus, Nazaretul a căzut, din nou, în mâinile musulmanilor şi, doi ani mai târziu, Basilica Buneivestiri a fost „făcută una cu pământul”. Acesta este contexul istoric în care s-a petrecut miracolul: Casa Fecioarei Maria a fost translatată din Palestina, în Italia.
Mai întâi, în 1291, îngerii au lăsat casa în Tersatto (Croaţia de azi), unde a fost descoperită de nişte tăietori de lemne. Aceştia l-au anuţat pe preotul satului care a observat, cu uimire, că zidurile casei apărute „din senin” nu aveau fundaţie şi nu atingeau solul, de parcă o mână nevăzută le-ar fi ţinut suspendate în aer. În casă era un altar luminat, o statuetă din lemn înnegrită de fumul de la candele şi o cruce.
Preotul nu ştia ce explicaţie să le dea sătenilor, aşa că s-a rugat toată noaptea, iar Fecioara Maria i-a apărut în vis şi i-a spus că, prin puterea lui Dumnezeu, Casa sfântă din Nazaret a ajuns în parohia lui şi că altarul din casă era lucrat de Sf. Paul, iar statueta era realizată de Sf. Luca. Apoi l-a binecuvântat şi l-a anunţat că va fi vindecat de boala de care suferea de ani de zile. Iar preotul s-a trezit, cu adevărat, vindecat şi nu a mai avut nici o îndoială: Casa Sfintei Familii se afla în satul lui. Vestea s-a răspândit şi timp de 3 ani, tot mai mulţi pelerini au venit la Tersatto.
În iarna lui 1294, Sfânta Casă a fost mutată, de îngeri, în Italia, pe un teren stăpânit de doi fraţi care, la scurtă vreme, au început să se certe din cauza câştigurilor obţinute de pe urma pelerinilor, aşa că, în noaptea de 10 decembrie 1294, îngerii au mutat Sfânta Casă în locul în care se află şi astăzi.
Guvernatorul local a trimis la Nazaret 16 dintre cei mai respectaţi cetăţeni pentru a investiga fenomenul care luase amploare, iar aceştia au descoperit o fundaţie care corespundea exact Sfintei Case din Loreto. Fundaţia era chiar lângă peştera în care trăise Sfânta Familie. Mai mult, au descoperit că materialele din care este construită Casa provin din Nazaret, iar peste ani şi ani, concluziile lor aveau să fie confirmate şi de alte cercetări. De exemplu, analize efectuate la Roma au demonstrat că mortarul folosit la construirea Casei din Loreto provine din vechiul Nazaret.

Minune sau dar de nuntă?

Scepticii susţineau, însă, că în 1291, Sfânta Casă, „demontată” din ordinul lui Nechifor Angelus /Niceforo Angeli, despotul Epirului, a fost transportată, piatră cu piatră, pe mare, după care zidurile sale au fost refăcute în Italia. Unii spun că despotul a vrut să o salveze de musulmani, iar alţii, că a vrut să-i ofere fiicei sale un dar de nuntă mai deosebit. Cei din urmă îşi bazează „teoria” pe un document în care se menţionează că, la nunta fiicei sale, Thamar, cu Prinţul Filip de Taranto, Angeli a oferit şi „câteva pietre provenind din zidul casei Fecioarei Maria din Nazaret”.
Există şi opinia potrivit căreia pereţii casei din Nazaret au fost demolaţi şi aduşi în Italia, apoi reconstruiţi pe un teren al familiei Angeli, lângă Recanati, cu acceptul Vicarului Papal. Când familia Angeli a început să fie măcinată de conflicte din cauza câştigurilor de pe urma pelerinilor, s-a decis mutarea construcţiei pe domeniul pontifical, lângă Loreto. Nici unii, nici alţii, nu au explicat însă, de ce „Santa Casa” nu are fundaţie şi nici cum poate rezista, în timp, o astfel de construcţie.
În ceea ce priveşte fundaţia, Papa Benedict al XIV-lea (papă între 1740-1758) a desemnat o echipă formată din arhitecţi şi constructori care, în urma excavărilor realizate, au semnat un raport oficial păstrat în arhivele oraşului Loreto, în care certifică: „zidurile Casei Sfinte nu au nici un fel de fundaţie”. Mai mult, aceştia au confirmat şi faptul că „pietrele din care este construită Casa din Loreto sunt similare cu pietrele folosite la ridicarea caselor din Nazaret”. Aceştia au subliniat şi similitudinea care există între inscripţiile de pe zidurile Sfintei Case şi cele iudeo-creştine din Nazaret. Aceleaşi au fost concluziile unui studiu realizat la Universitatea Sapienza din Roma, în 1857, la cererea Cardinalului Domenico Bartolini.

Casa Loreto – un loc al miracolelor

În august 1852, Papa Pius al IX-lea a afirmat: „Casa venerată în Loreto este cu adevărat Casa din Nazaret atât de dragă lui Dumnezeu, construită în Galileea, separată de fundaţia sa şi mutată, prin putere divină, peste mări, întâi în Dalmaţia şi de acolo în Italia. Această Casă a devenit obiect de respect şi veneraţie pentru toţi credincioşii”.
Un loc al miracolelor, în care se împletesc, de veacuri, adevărul, credinţa, tradiţia şi istoria.
Tradiţia catolică ne spune, aşadar, că Sfânta Casă din Nazaret a fost mutată, de către îngeri, în Loreto. Istoria ne spune că în iunie 1464, însoţit de Cardinalul Pietro Barbo, Papa Pius al II-a a mers la Ancona pentru a pregăti o Cruciadă. În august, însă, Pius al II-lea a murit, iar Cardinalul Barbo s-a întors la Roma, pentru a lua parte la Conclavul de alegere a unui nou papă. În drumul spre Roma, Cardinalul s-a închinat în Sfânta Casă din Loreto, după care, obosit și foarte bolnav, a adormit. În vis, Fecioara Maria l-a anunţat că el va fi următorul Papă şi când s-a trezit, orice urmă de boală dispăruse. După câteva zile, Cardinalul a devenit Papa Paul al II-lea şi, în semn de recunoştinţă, a hotărât ca, în Loreto, să fie construit un sanctuar pentru Casa Fecioarei Maria, înconjurat de ziduri de apărare. Lucrările au început imediat, fiind continuate şi în secolele următoare, întreg ansamblul arhitectural căpătând aspect de fortăreaţă.
Un alt important ctitor al sanctuarului a fost Papa Sixtus al V-lea, originar din Marche (regiune din Italia, care cuprinde 4 provincii, printre care şi Ancona, unde se află Loreto). Acesta a hotărât înfiinţarea Diecezei Loreto, unită, în 1592, cu episcopia Recanati. Astăzi, Loreto are statutul special de „prelatură teritorială” în Arhidieceza Ascona.
În cadrul Bisericii Catolice, „dieceza” este o unitate administrativă condusă de un episcop, iar diecezele foarte importante datorită rolului istoric sau dimensiunilor sunt conduse de arhiepiscopi şi sunt numite „arhidieceze”. Prelaturile teritoriale sunt conduse de prelaţi aflaţi sub directa jurisdicţie a Papei.
Statutul special pe care Basilica şi dieceza Loreto l-au avut încă din secolul al XVI-lea, este subliniat şi de faptul că tot Papa Sixtus al V-lea a aprobat, în 1587, pentru recitare publică, „Litaniile din Loreto” care o slăvesc pe Fecioara Maria, motiv pentru care sunt numite şi „Litanii Mariane”.
În semn de omagiu, Antonio di Bernardino şi Tiburzio Vergelli au realizat, în 1589, sculptura din bronz aflată acum chiar lângă intrarea în Bazilica din Loreto şi care îl înfăţişează pe Sixtus al V-lea, în timpul căruia a început şi construirea Domului central al catedralei.
Accesul în Catedrală se face prin 3 uşi de bronz decorate cu bazoreliefuri ce reprezintă scene din Biblie, apoi drumul către Sfânta Casă este străjuit de 12 capele decorate cu mozaicuri. Domul central şi încă 8 capele întregesc această uriaşă capodoperă a arhitecturii, care este Basilica din Loreto. Domul are formă de octogon şi a fost finisat în 1500 de Giuliano da Sangallo, iar frescele care îl împodobesc şi care sunt inspirate din „Litaniile Mariane” au fost executate în sec. al XIX-lea, de Cesare Maccari.

Locul cel mai sfânt din lume

În „Capela Spaniolă”, fresce executate de M. Faustini prezintă scene din viaţa Sfintei Familii, în „Capela Ducelui de Urbino” atrage atenţia în mod deosebit un mozaic executat de F. Barrocii şi care prezintă scena Buneivestiri („Annunciation”), iar în „Capela Elveţiana”, un mozaic lucrat de A. Kauffmann este dedicat familiei şi copilăriei Fecioarei Maria.
„Capela Germană” cuprinde scene din viaţa Maicii Domnului, iar în „Capela Slavă”, fresce lucrate de Biagetti prezintă scene din viaţa Sfinţilor Chiril si Methodius, cei doi fraţi care au creştinat popoarele slave
Vitraliile din Sacristia Sf. Marc, frescele din „Sacristia Sf.Ioan ori „Sala Tezaurului”, cu lucrările realiate în sec. al XVII-lea de Pomarancio, sunt câteva dintre valorile inestimabile ale catedralei.
Dar cea mai importantă este, fără îndoială, Sfânta Casă. Aceasta este ocrotită de un impresionant edificiu aflat sub uriaşa cupolă a Domului. Edificiul este lucrat în marmură albă, simbol al purităţii, iar la intrarea în Casa Fecioarei Maria, stă scris: „Nicăieri în lume nu există un loc mai sfânt decât acesta!”
În comparaţie cu edificiul de marmură bogat decorat cu statuete şi bazoreliefuri, interiorul Casei este auster, cu doar câteva fresce din sec. IV-V pe pereţi şi candele de argint care nu se sting niciodată. Altarul este lucrat în marmură, iar desupra ferestrei îngerului se află un crucifix din lemn. Aici este păstrată „Statuia Madonna cu Pruncul”. Statuia este îmbrăcată în mătase albă şi acoperită cu bijuterii oferite de Împărăteasa Maria Theresa a Austriei. Şi, la fel ca Iisus, Madonna are o coroană de aur, Biserica Romano-Catolică numind-o pe Fecioara Maria, „Regină a Raiului”.
Statuia actuală este o replică a celei originale care era lucrată în lemn de cedru din Liban, dar care a fost distrusă de un incendiu, în 1921. La 6 februarie 1922 a început pontificatul lui Pius al XI-lea, care a decis ca statuia originală din Loreto să fie înlocuită cu una identică, lucrată în lemn de cedru din Grădinile Vaticanului. În 1924, noua statuie a fost binecuvântată şi încoronată de Papa Pius al XI-lea în Capela Sixtină, apoi expusă timp de câteva zile în Basilica Santa Maria Maggiore din Roma, după care, cu mare fast, a fost dusă „acasă”, în Loreto.
Culoarea închisă pe care o are actuala statuie aminteşte de incendiul din 1921, dar şi de faptul că, aşa cum am menţionat mai sus, potrivit tradiţiei, în casa adusă de îngeri, de la Nazaret, se afla o statuetă din lemn înnegrită de fumul de la candele, care o reprezenta pe Fecioara Maria cu Pruncul Iisus în braţe. Datorită culorii, statuia mai este cunoscută şi sub denumirea de „Madonna Neagră din Loreto”.

Madona din Loreto, Patroana aviatorilor
”Zborul” Sfintei Case, pe aripi de îngeri, din Nazaret până în Croaţia şi apoi în Italia i-a inspirat pe artişti, dar l-a inspirat şi pe Cardinalul Antonio Vico. Acesta i-a trimis Papei o scrisoare prin care îi propunea ca Madona din Loreto să fie recunoscută drept „Ocrotitoare a călătorilor” şi „Patroană a aviaţiei şi aviatorilor”. Papa Benedict al XV-lea a fost de acord, iar Decretul în acest sens a fost semnat în1920, în ajunul Bunei Vestiri. 7 ani mai târziu, în primul zbor solo nonstop peste Atlantic, pilotul Charles Lindbergh a luat, în cabina avionului, un medalion cu imaginea Madonei din Loretto. Medalionul i-a salvat viaţa, la propriu, pentru că sunetul pe care îl producea lovindu-se de peretele cabinei, l-a împiedicat pe Lindbergh să adoarmă.
Şi astăzi, foarte mulţi piloţii îi cer ajutor Madonnei înainte de plecarea în cursă ori îi mulţumesc, la întoarcerea acasă, pentru protecţie şi ajutor.
Dar protecţie şi ajutor primeşte, în Casa din Loreto, orice credincios adevărat care, aşa cum spunea Papa Leon al XIII-lea, „simte, în acest loc sacru, prezenţa lui Dumnezeu şi prezenţa Binecuvântatei Mame a lui Dumnezeu”.